Ultimul documentar „Wild Carpathia”, lansat.

Posted by on

Cel mai recent documentar din seria Wild Carpathia a fost lansat acum câteva zile în România. Realizatorul filmelor, jurnalistul britanic Charlie Ottley, a muncit mai bine de un an pentru ultimul episod. Spune că îl dedică generației actuale și că l-a realizat cu scopul de promovare și protejare a patrimoniului natural al României.

„În acest ultim episod Wild Carpathia vom parcurge schimbarea anotimpurilor, de la toamna glorioasă, la adâncurile iernii și până la ivirea primăverii”, a explicat Charlie Ottley.

Charlie Ottley și echipa sa de jurnaliști britanici au încheiat în vară cel mai recent documentar din seria „Wild Carpathia - Season of Change”.

Britanicul, îndrăgostit de România, a decis ca filmul să se axeze pe schimbările care ar trebui să aibă loc în comunitățile mici din țara noastră.

Este o metaforă frumoasă. Pentru că România se schimbă, oamenii se trezesc la realitatea care ne arată că pădurea a fost distrusă. Companiile mari din vest vin aici și curăţă tot ce înseamnă pădure și iau peste trei hectare de lemn în fiecare oră”, a spus Charlie Ottley.

Pentru acest episod britanicul şi echipa sa au muncit 14 luni - în total peste 100 de ore de filmări în Transilvania, Moldova, Bucovina și Maramureș.

De asemenea, britanicul şi-a dorit ca muzica acestui documentar să fie autentică, astfel încât a apelat la un compozitor român.

Pentru mine a fost o mare bucurie și onoare să aud că îmi va folosi muzica în documentar, și mie imi place foarte mult natura și e scrisă muzica într-un fel care chiar se potrivește cu imaginile cu natura, cu peisajele filmate din dronă, filmări aeriene”, a spus compozitorul Mihai Toma.

Impresionat de locurile pitorești din România, Charlie Ottley se pregătește deja de viitoarele filmări.

„Vreau o pauză să fac alte lucruri, am și alte proiecte. Lucrez și la o piesă, după cum știi, dar vreau să fac alte filme aici în România despre vânătorile ilegale, distrugerile ilegale de pădure și dispariția satelor cu o puternică încărcătură culturală”, a spus Charlie Ottley.

 

Până acum filmul a fost difuzat în peste 100 de țări și primele trei părți au fost traduse în 11 limbi. Documentarul Wild Carpathia a fost catalogat de critici ca fiind unul dintre cele mai frumoase filme despre România.

Sursa:http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/wild-carpathia-iv-regizorul-este-o-metafora-frumoasa-576997

Start conversation