Wild Carpathia Collection, Un Vin Creat pentru un Film

Posted by on

Lansarea este printre primele iniţiative de Brand Licensing de acest tip, vinul fiind un produs nou, dedicat strângerii de fonduri pentru finanţarea Wild Carpathia 4, documentar ce continuă promovarea valorilor naturale şi culturale româneşti. Wild Carpathia 4 va fi lansat la finalul lui 2016 pe canale TV româneşti şi internaţionale.

Noul vin este creat de către 1000 de Chipuri şi Vinland împreună cu echipa Wild Carpathia, de la selecţia de produs până la packaging şi parteneriatele pentru distribuţie. “Vă invităm alături de noi la Cărtureşti Carusel să ne bucurăm de poveştile din spatele filmului Wild Carpathia şi a aventurii lansării unui vin creat pentru a susţine un proiect internaţional de promovare a României. A fost o experienţă extraordinară să lucrăm cu 1000 de Chipuri şi Vinland. Va fi o ediţie limitată deocamdată. Puteţi urmări toate etapele acestui proiect inclusiv pe www.wildcarpathia.tv şi pe pagina noastră de Facebook.  Vinul va fi pus în vânzare începând cu 23 martie în wine barurile 1000 de Chipuri, în magazine specializate în vinuri, în toate librăriile Cărtureşti din ţară şi pe www.carturesti.ro.” detaliază Charlie Ottley.

Lansarea vinului Wild Carpathia Collection marchează şi naşterea Raftului BUN de la Cărtureşti – locul în care vei găsi permanent un nou produs “BUN cu natura”, “BUN cu oamenii” şi “BUN cu tine”. Anca Dănilă, PR Cărtureşti & Project Manager BUN, explică:“Raftul BUN este creat pentru a ne aduce şi mai aproape de prietenii noştri loiali, din ce în ce mai interesaţi de produse care contribuie la binele comunităţii şi încurajează un lifestyle sănătos şi responsabil, mărci care împărtăşesc dragostea pentru natură, cultură şi valori umane autentice.”

Ştefan Ionescu, proprietar 1000 de Chipuri: “Atât noi cât şi Vinland am fost imediat interesaţi de această idee. Dincolo de wine barurile din Bucureşti, 1000 e Chipuri este un producător de vinuri iar pentru noi imaginea României este esenţială în promovarea produselor noastre pe piaţa internaţională. Wild Carpathia este unul dintre puţinele programe care au reuşit să aibă un impact pozitiv asupra percepţiei României în străinătate, iar noi suntem direct interesaţi să susţinem acest demers. Vinul pe care l-am ales împreună cu echipa filmului pentru Wild Carpathia Collection este o producţie 2014 de Dealu Mare – Finteşti, regiune recunoscută pentru calitatea excelentă a vinurilor sale roşii.”

Alina Simpetru, Fundraising Strategy Advisor pentru Wild Carpathia: “În România nu este prea bine cunoscut Brand Licensing-ul, dar acest mecanism de marketing poate fi o soluţie “win-win-win” pentru susţinerea unor  obiective sau cauze comune ale producătorilor din categorii diferite. Vinul Wild Carpathia Collection e un tip de proiect curajos şi complex care împlică multe discipline ce contribuie la design-ul de produse şi branduri cu valoare adăugată pentru publicuri specifice. Feedback-ul pe care îl avem până acum este unul extraordinar şi cred că va fi un succes memorabil nu doar pentru brandul Wild Carpathia dar şi pentru 1000 de Chipuri, Vinland, Cărtureşti – şi mai ales pentru public.” 

Lansarea oficială a vinului Wild Carpathia Collection va avea loc miercuri, 23 martie, 19:30 la Cărtureşti Carusel în Centrul Vechi şi îl va avea ca moderator pe Marius Vintilă. Charlie Ottley, autorul şi prezentatorul Wild Carpathia, va oferi iubitorilor de vin şi un recital de poezie proprie.

Fiţi alături de Wild Carpathia TV cu fiecare sticlă cumpărată din noul nostru vin!

 

Sursa:http://www.comunicatedepresa.ro/carturesti/wild-carpathia-collection-un-vin-creat-pentru-un-film/

Join conversation